Dati-mi padurea inapoi! Eu plang, si-mi plimb trista pasii pe cararile ce odata ma duceau inspre minuni de verde si de vis, unde ma puteam arunca in iarba, unde puteam sa respir. La fiecare cotitura ma simt lovita, din nou si din nou, de omenire si de mizeria ei. Destul e destul, nu mai pot. Nu mai vreau sa pot sa indur si sa tac, sa ma uit la oameni pe strada cum arunca mizeria langa cosul de gunoi, asta ca sa dau doar un exemplu. Ii voi opri si ii voi intreba: “Scuza-ma nu ti-a cazut ceva?”

Haideti sa fim seriosi, am 1.63 de inaltime si sunt slaba. Care credeti ca sunt sansele sa ies nevatamata dintr-un astfel de conflict, ptr ca va garantez, in ziua de azi si cu lipsa bunului simt care e la moda, sansele sunt ca cineva sa-mi sparga capul. Sau cel putin sa-mi spuna doua vorbe de dulce si de mama, si tot eu voi ridica mizeria de pe jos! Si sa nu credeti ca nu mi s-au intamplat aventuri din astea gen “Bunul samaritean”! Imi aduc aminte si azi ziua cand am incercat sa iau apararea unui catel, iar in final cea care avea nevoie de aparare eram eu! Intrebati-o pa mama! Pana si ea isi aduce aminte! Povestea s-a repetat dupa ceva ani, nu mai eram o copila, si aveam destula furie in mine incat sa intimidez, dar cred ca de aceasta data povestea s-a terminat cu bine pentru mine si catel doar pentru ca am avut sustinatori. Dar am divagat. Iubesc animalele.

Problema e ca nu mai ai curajul sa iti spui parerea, si sa ceri sa ti se dea dreptate, nici atunci cand ai. Pentru ca legea pumnului a venit la putere. Dar nu disper. Stiu ca exista oameni inteligenti, care sa poata renunta la egoism sau la egocentrism si sa realizeze ca miza a crescut, deci a venit timpul sa lasam de la noi, sa ne aplecam si sa ridicam mizeria de pe jos, chiar daca nu e a noastra.

Ma bucur enorm de mult ca am reusit sa va descopar si sa ma alatur acestei comunitati iubitoare de verde.

Dar.. ceea ce m-ar bucura si mai mult ar fi sa vad ca relatiile noastre nu se vor rezuma doar la scris si citit articole, ci se vor concretiza in fapte si rezultate.

Cred ca puterea unuia e de a face ceva, orice. Dar aici suntem mai multi, mult mai multi, si rezultatele ar trebui sa fie vizibile, incepand cu punerea becurilor ecologice in casele noastre, reciclarea bateriilor, (chiar asa, unde pot arunca bateriile folosite?) pana la formarea de organizatii non-profit, curente, educatie ecologica serioasa in scolile din tara noastra, si visul continua.

Am stat prea mult cu mainile in san, si rezultatele devastatoare se vad.

A venit timpul sa trecem la actiune, pur si simplu, sa nu mai inchidem ochii in fata neglijentei criminale din jurul nostru, sa ne educam pentru a putea sa educam la randul nostru familiile, prietenii, si pe oricine ne iese in cale. Pentru ca se cere un mare efort, nu e o gluma, si se cer sensibilizate guvernele si marile institutii din viata noastra. Castigul lor in bani si comoditati omoara viitorul omenirii. Poate suntem un popor mic, dar cine a spus ca incompetenta, lenea, prostia si rautatea altora trebuie sa ne fie de exemplu?

Eu una m-am saturat, de mult timp, si acum exista o multitudine de mijloace prin care sa ne facem auziti, chiar temuti daca va fi cazul. Asa ca haideti sa luam atitudine!

Va salut din nou, si astept cu nerabdare sa ne punem pe treaba. Intre timp sper sa primesc si sa gasesc pentru noi toti cat mai multe sfaturi pretioase care sa ne ajute, chiar daca la nivel micro, sa ne facem viata mai verde!02-yoshi-san-saru