Si am iesit la iarba verde in Voronet. Frumos. Minunat. Asta pana cand ne-am hotarat sa intram in padurice pe malul unui paraias ca sa facem cateva fotografii. Aoleu si vai de capul meu, nu mai am cuvinte. Nu stiu cine si de ce dar poate voi reusi sa aflu, a considerat ca acolo e un loc bun pentru a macelari natura. Poveste veche, precum stim toti. Alte cuvinte nu-si mai au rost, pozele vor vorbi in locul meu. Sa fac plangere? De uinde sa incep? Sunt sceptica, sincer. Poate ma ajutati cu un sfat.
Ideea e ca m-am intors acasa cu un calculator cules de pe malul paraiasului plus doua tastaturi. Tevile, bateria de camion, tuburile de spuma poliuretanica, rotile de masina plus nelipsitele peturi nu am mai reusit sa le iau, urmeaza la urmatorul drum. Caut inca o mana de ajutor. Urati-mi succes.
Important este ca vilele si cabanele cresc. Si nu te mai poti invarti nicaieri din cauza traficului. Tragi o gura de aer, e si ala plin de fum de la tevile de esapament si de praf de ciment. Lumea pleaca cu cate un suvenir doua, cate un pui de bradut, si lasa in urma un sac de gunoi pe malul apei. Pana la Cosul de gunoi sunt 100 de metri. Prea mult.




