Dati-mi padurea inapoi! Eu plang, si-mi plimb trista pasii pe cararile ce odata ma duceau inspre minuni de verde si de vis, unde ma puteam arunca in iarba, unde puteam sa respir. La fiecare cotitura ma simt lovita, din nou si din nou, de omenire si de mizeria ei. Destul e destul, nu mai pot. Nu mai vreau sa pot sa indur si sa tac, sa ma uit la oameni pe strada cum arunca mizeria langa cosul de gunoi, asta ca sa dau doar un exemplu. Ii voi opri si ii voi intreba: “Scuza-ma nu ti-a cazut ceva?”
Haideti sa fim seriosi, am 1.63 de inaltime si sunt slaba. Care credeti ca sunt sansele sa ies nevatamata dintr-un astfel de conflict, ptr ca va garantez, in ziua de azi si cu lipsa bunului simt care e la moda, sansele sunt ca cineva sa-mi sparga capul. Sau cel putin sa-mi spuna doua vorbe de dulce si de mama, si tot eu voi ridica mizeria de pe jos! Si sa nu credeti ca nu mi s-au intamplat aventuri din astea gen “Bunul samaritean”! Imi aduc aminte si azi ziua cand am incercat sa iau apararea unui catel, iar in final cea care avea nevoie de aparare eram eu! Intrebati-o pa mama! Pana si ea isi aduce aminte! Povestea s-a repetat dupa ceva ani, nu mai eram o copila, si aveam destula furie in mine incat sa intimidez, dar cred ca de aceasta data povestea s-a terminat cu bine pentru mine si catel doar pentru ca am avut sustinatori. Dar am divagat. Iubesc animalele.
Problema e ca nu mai ai curajul sa iti spui parerea, si sa ceri sa ti se dea dreptate, nici atunci cand ai. Pentru ca legea pumnului a venit la putere. Dar nu disper. Stiu ca exista oameni inteligenti, care sa poata renunta la egoism sau la egocentrism si sa realizeze ca miza a crescut, deci a venit timpul sa lasam de la noi, sa ne aplecam si sa ridicam mizeria de pe jos, chiar daca nu e a noastra.
23 Februarie 2009 la 17:25
Bine ai venit in aceasta comunitate si mult succes in campania ta de “mobilizare”!
Te-am adaugat in blog-roll, sper sa te ajute